RoNada RSS/ATOM :: Afisare rezultate cautare: blog

Photo

Luiza ma indeamna sa scotocesc prin vizuina iepurelui meu. Pentru ca tot nu mai fusesem in vizita la el de cateva saptamani, mi-am pus papucii si halatul si m-am dus la el acasa. Singura casuta sufocata din multimea de blocuri. Unde ceaiul redevenea planta in cani, o nevastuica impaiata se misca nestigherita pe acolo, pufuri de par se intepeneau ori de cate ori se facea curent cu baia, perdelele nu mai fusesera trase de cand lumea asa ca devenisera mai flexibile de felul lor si era prea cald, pentru ca toate caloriferele ramasesera puse pe -5.
Seara am vazut la stiri, desi eu n-am televizor, ce se intamplase. Acum e bine, la spital, intoarce plapumile pe dos acolo.

Photo

Imi plac coincidentele care apar exact cand ai nevoie de ele, intamplarile potrivite la momentul potrivit, de exemplu o sursa de inspiratie atunci cand te simti blocat. Uneori poate sa fie un om, alteori o imagine, o carte, un film sau pur si simplu un dezechilibru hormonal :))
Acum ceva vreme eram intr-o stare destul de seaca si dadeam numai peste scorburi in minte. Exact atunci am descoperit un blog care mi-a facut din nou pofta de scris.
Blogul se numeste Heading East si ii apartine lui Raul Gutierrez. Multe fotografii, multe linkuri catre alti fotografi, dar si niste texte foarte bine scrise. Cititi-le cand aveti timp pe cele de la reader's favorites. Recomand mai ales "lies i've told my 3 year old recently", "blind leading the blind", "aba-amchok", "the plum tree", "new year's resolutions, age 11" si mai ales "the longest hour" care m-a impresionat cel mai mult.

Dupa cum vedeti comentariile au luat o pauza. Cand simt ca blogul nu mai e al meu, scot comentariile ca sa ne revenim si eu si el.

A fost o perioada nefericita pe aici pe la mine dar mi-am revenit. Ba mai nou am hotarat sa-mi cumpar si casa. O sa caut cea mai mica, insorita si colorata casa din Bucuresti. Deviza mea "Iren poate trai si intr-un dulap inundat" nu mai este de actualitate. La fel si principiul " dau oricat ca doar banii sunt doar niste bucatele de hartie". Gata cu plasele pline de haine, cosmetice, cercei, dulciuri si alte lucruri inutile cu care mi-am umplut camera degeaba si pe care nu stiu unde sa le mai pun. Regim sever, de dieta!
Iar drept mobila nu o sa mai cumpar decat lucruri minuscule si usoare, pe care la o adica le poti impacheta si cara in rucsac. O sa fac un experiment sa vad daca-mi iese. Mutatul de lucruri grele ma omoara cu zile.
Nu am nevoie de biblioteca pentru ca am observat eu ca e foarte simplu sa faci coloane de carti si arata foarte bine. Nu am nevoie de bufet pentru ca oricum borcanele de dulceata nu rezista prea mult timp cu mine in casa si argintarie nu am. Si chiar daca o sa am o s-o folosesc zilnic. Nu stiu cum o sa rezolv insa cu dormitul, pentru ca hamacul nu e prea potrivit pentru spatele meu in etate dar sunt convinsa ca o sa gasesc o solutie.
Cam atat despre noua viitoare mea casa care este pe vine.
Sunt un om casnic foarte fericit, cu creionul in mana dreapta, portofelul ascuns bine in geanta si hartia in fata.

Image

Acum ninge, curand o sa fie cearceafuri peste tot, urme negre peste ele, iarna d-abia acum incepe, imi trec fularul peste fata si am ochi de om de zapada, ma simt ca intr-o luni si totusi mi-este bine, am senzatia aia ca trebuie sa ma pregatesc pentru ceva frumos, desi deja e frumos pe la mine pe aici, sunt tunsa rau si nici ca-mi pasa, portocalele sunt in acea perioada a anului cand nu sunt atacate de blestemul secului, ar trebui sa existe deci si o sarbatoare lasatul secului care sa inceapa primavara pentru portocalele romanesti, nu prea scriu pe blog pentru ca scriu iarasi pe hartie, nu scriu despre viata mea, ci despre lucruri nenumite si negandite, fara sa ma cenzurez deloc, nu o sa pedepsesc insa blogul pentru asta, nu tii un blog ca sa te simti necenzurat sau cenzurat, ca sa te lauzi sau sa te simti modest, pentru tine sau pentru ceilalti, eu il tin pentru ca e un loc unde vin zilnic si-mi iau ceaiul, cu gust bun sau cu gust rau, asta e, obiceiurile iti tin parti din viata stranse laolalta ca sa nu se desire tesatura prea repede.

Pisoi care alearga pe linoleum si aluneca atunci cand ia curba, macerat auriu din plante medicinale amarui si verzi, macese imprastiate printre ciresele din pom, firimituri de chec suedez, aranjate pe farfuria noua in forma de iglu, muzica in forma de buline care se scurge din ea insasi prin robinet, milioane de fructe portocalii care se jongleaza singure, butoane ciupite de varsat care se exfoliaza, beteala din boabe de strugure fara samburi, o constructie sofisticata, predata deja locatarilor, din coji de fistic si coji de mandarine. Multe noutati in pravalia mea din colt, acum ca am luat hotararea sa nu-i mai fac pe toti fericiti.
Mintea mea a intrat linistita in alta gradina. Acum mi-e greu dupa toate standardele orientale si occidentale, dar daca o sa zambesc si o sa-mi pun cercei in fata lucrurilor care ma depasesc, o sa ma pomenesc ca tot greul asta a trecut intr-o clipita si ca am ajuns cu geamantanul in prag, strigand "am sosiiit".
O sa fie foarte multe povesti pe blog de acum inainte. Nimeni nu va fi ranit sau vorbit de rau in timpul lor.
Am luat ca pe un semn faptul ca primul film pe care l-am vazut anul asta a fost Happy go lucky . Era exact ce-mi trebuia. . Un film care-i va enerva la culme pe oamenii maturi si pe realistii pesimisti.

Mai e un pic si vine alt an. Nu stiu cum va gaseste pe voi, pe mine ma gaseste cu un pian dezacordat in mine, dar sper sa rezolv repede, am o cheie nichelata, in forma de quadrat, pentru acordat. De data asta o sa ma pun cu un semiton mai jos. Daca in 2006 o echipa de cercetatori olandezi au reusit sa acordeze cea mai mica coarda de pian din lume ( de doar 2 nanometri), eu de ce nu as reusi?
Asa ca va doresc asa: sa nu va dezacordati niciodata, din cauza voastra sau a altora, sa fiti pusi pe fapte, nu conteaza daca mari sau mici, sa nu lasati pe nimeni sa va umileasca, sa aveti pe cine tine de mana la film, sa visati cum nu se poate mai frumos, sa ascultati multa muzica noua dar si veche, dupa caz si dupa istorie personala, sa calatoriti si sa va miscati cat mai mult, sa aveti chef si putere, sa nu va iasa nervi, rautati si nenorociri in cale, la drumul mare. Deci, ce mai, sa va fie bine!

Discutau doi gandaci, unul care-si tinea pieptul inainte, cu fala maresalului care are o uniforma noua, altul mai servil, mai iute in miscari, cu ochelari fumurii, de spion.
Ce-ai vazut sub masa?
O pereche de ghete verzi invizibile. Aveau o pata neagra in interior, semn ca stapanul lor isi loveste picioarele cand merge. Adica e cam impiedicat. Iar stangul avea o ridicatura in dreptul degetului mare, semn ca stapanul are un deget mare mult mai mare sau poate mai inalt sau poate mai umflat. Dar un deget mare mai lung stang inseamna ca omul e si mai inimos.
Si ce-ai mai vazut sub masa?
Un sir dezordonat de lacrimi, picurau pe ghetele verzi ca o armata de furnici ramase fara general.
Asta e neinteresant. Lacrimile inseamna tristete, pe noi nu ne intereseaza tristetea, cu lacrimi nu saturi stomacul. Altceva?
Nimic altceva de vazut, l-am auzit doar pe om, vorbea foarte mult despre el insusi, chiar m-am mirat cat de multe are de spus despre el.
Hm, spuse gandacul mai intelept, cu alura de conducator, poate are nevoie de un blog, sa-si toarne acolo necazurile.
Aiurea, spuse gandacul-iscoada, asta o sa-l zapaceasca si mai mult, si pe el si pe altii. Ai auzit vreodata ca vreun cronicar sa se regaseasca pe sine in paginile cronicilor scrise de el?
Hm, spuse iar gandacul sef, oricum, vorbitul mult despre sine e la fel cu vorbitul in somn, denota o personalitate labila si problematica. E ca un strigat de ajutor care nu ajunge niciunde, deveni el poetic. Eu nu fac insa niciodata niciuna, nici alta, spuse gandacul conducator, vorbind despre el. Eu am treburi mult mai importante, isi umfla el pieptul si cureaua de la pantalonii de maresal mai ca i se rupse.
Eu am un blog, spuse gandacul servil, dar nu-l folosesc pentru asta, cum ii zice, introspectie, ci ca document istoric.
Intors acasa, gandacul spion scoase o eprubeta in care prinsese o lacrima ce prinsese praf de gheata verde si o puse pe blogul lui. Nu stiu de ce plangea si se plangea omul ala, dar daca lacrimile lui devin istorie, se gandi gandacul, poate ca omul acela va invata din ele si nu ca nu le va mai repeta niciodata, dar macar le va repeta mai rar. Si plangand mai putin, va manca mai mult si astfel vom putea si noi sa supravietuim.

Am vizionat aseara meciul dintre Los Angeles Lakers si New Orleans Hornets . Am remarcat apararea din acest sezon al lui Lakers, aparare ce o face, momentan, singura echipa cu 0 in dreptul infrangerilor, si am reusit sa identific doua scheme de atac in urma carora un jucator de la LA ramane liber pentru a arunca de la 3 puncte.

Pe prima dintre ele v-o prezint in continuare, pe cea de-a doua urmand a o descrie saptamana viitoare .

Lakers incepe cu un aliniament 1-4, cu Kobe Bryant pe post de conducator de joc (imaginea 1). Hornets se apara om la om.

In prima faza se doreste pasarea mingei catre Derek Fisher, care profita de paravanul facut de Pau Gasol si Vladimir Radmanovic si incearca sa iasa la pasa dincolo de semicercul de 3 puncte (imaginea 2).

Chris Paul, aparatorul sau direct, evita insa paravanul facut de cei din LA si continua sa il marcheze pe Fisher ceea ce il determina pe Bryant sa ii paseze lui Bynum. Dupa ce ii paseaza coechipierului sau Bryant paraseste zona din varful semicercului si ajunge sub panou (imaginea 3). Aceasta coborare a lui Kobe are dublu rol. In primul rand elibereaza suprafata de teren unde se afla initial pentru a-i oferi suficient spatiu de desfasurare coechipierului care venea la primire. In al doilea rand are rolul de a pacali apararea si de a pune presiune pe aceasta, determindu-si adversarii sa “vegheze” mai atent zona de sub panou si sa nu mai acorde atat de mare atentie perimetrului.

Exact acest lucru se intampla cateva secunde mai tarziu. Radmanovic profita de neatentia aparatorului sau direct care pare mai preocupat sa dubleze la Kobe in eventualitatea in care acesta primeste mingea decat sa il apere pe sarb si de un nou paravan, facut de aceasta data de Gasol si Fisher, iese la trei puncte, primeste mingea de la Bynum, arunca si inscrie (imaginile 4 si 5).

Din dispunerea jucatorilor lui Lakers in momentul in care Radmanovic primeste mingea se observa ca acesta ar fi avut si alte variante in eventualitatea in care nu ar fi putut aruncat la cos. Astfel, in afara lui Andrew Bynum care face blocaj la Paul, jucatorul care a “schimbat” la sarb in momentul in care Fisher s-a dus la paravan, ceilalti 3 jucatori in albastru au ocupat pozitii suficient de bune pentru a primi mingea si a continua faza. Astfel Derek Fisher si Pau Gasol au iesit din blocaje primul catre linia de trei puncte iar celalalt in zona de trei secunde iar Bryant a ocupat si el o pozitie buna pentru a primi mingea si eventual a juca 1 la 1 cu adversarul sau direct.